注释:
Sur, semeţ,
ca o
piază tăcută,
vechi străjer
al
ţării de sus
Cu
aripa lină,
clonţ de oţel,
stră-
bate zarea
un
şoim în văzduh.
De
sus veghează
nemărginirea,
orizonturi
de
om nepătrunse
În
nori zăboveşte
fur-
tună sau soare,
iar
ochii lui văd
taine
ascun-
seeee.
Câţi
ani au
tre-
cut
şi
câţi s-or mai
scu-
rge
peste
me-
leaguri
de
vrăji
de
vis
Pământul
azi
verde
stro-
pit fuse
cu
sâ-
nge,
pă-
patrie
de-ai
noştri
buni,
pentru
patrie
au
uci-
is
Şoim
în
văz-
duh
frate-
nari-
pat
du-mi
amintirea
dep-
par-
te
Să
nu
mor
nici-
o-
dat'
De
cei
ce
m-au
cu-
nos-
cut,
în
inimi
nu
m-or
ui-
ta
Şoim
voi
fi
şi
e-
u
cu
ti-
ne
voi
zbu-
ra.
cei
ce
m-au
cu-
nos-
Mai
rece curge
acum toamna,
apusurile sunt tot mai
lungi şi triste
coşuri trâmbe
fum se înalţă,
prin văi cad copaci
sub
barde-ascuţite
Se
simte frigul
iernii ce vine
când
codrul pare
mort şi-ngheţat
Un
şoim e-n vazduh,
sau
poate sunt eu,
strajă sub nouri,
nouri purtat
du-mi
amintirea
dep-
o
dat'
De
in
ta
